Remediile împotriva mahmurelii nu o pot vindeca, însă pot reduce simptomele sau durata sa, reiese dintr-un material publicat de Reuters și citat de Agerpres.
„Nu există niciun leac pentru mahmureală”, susține George Koob, directorul Institului Național american pentru studiul Abuzului de Alcool și al Alcoolismului. „Nu există medicamente pe care să le iei atunci când ai o mahmureală, iar noi nu acordăm fonduri pentru obținerea unor astfel de medicamente”, a adăugat el.
Consumul excesiv de alcool este asociat cu amețeli și o senzație puternică de sete, are un efect iritant asupra stomacului, produce o dilatare a vaselor de sânge și duce la scăderea glicemiei, având ca rezultat stări de slăbiciune și de oboseală.
Pentru mahmureală în sine nu există remedii, însă simptome precum durerile de cap pot fi tratate cu medicamente. Aspirina, spre exemplu, se numără printre cele mai populare remedii împotriva durerilor de cap provocate de mahmureală, însă efectele sale sunt și mai bune dacă este luată imediat după consumul excesiv de alcool, înainte de culcare și înainte de instalarea mahmurelii.
Cercetători chinezi au descoperit că sucul de lămâie este eficient pentru a scurta durata de mahmureală. Ei au examinat efectele a 57 de băuturi, printre care ceaiuri, băuturi răcoritoare și extracte din plante. Soluția nu este însă una universală. Anumite persoane pot avea stomacul iritat din cauza consumului excesiv de alcool, situație în care sucul de lămâie le poate face și mai mult rău.
Oenologul Kevin Zraly este de părere că deshidratarea joacă un rol important în instalarea stării de mahmureală.
„Pentru fiecare pahar de vin, beau și două pahare de apă”, recomandă el.
Medicii îi pot ajuta pe petrecăreții care au întrecut măsura cu perfuzii cu soluții saline bogate în electroliți, suplimente de vitamina B și alte substanțe care scurtează timpul de refacere al pacienților.